De la sfera de analiză la homo-oeconomicus

Economia este o știință antropică care studiază alocarea resurselor în vederea atingerii unor scopuri predefinite. În plan majoritar, populația consideră că economia este direct legată de finanțe și are drept obiectiv atingerea unui nivel maxim de profit sau de venit, însă de fapt, sfera de analiză a acestei discipline este mult mai largă. Economia pornește de la studierea acțiunii umane, în lipsa acesteia devenind inutilă ca știință, și analizează măsura în care aceasta corespunde obiectivelor fixate anterior. În acest sens, economia, chiar dacă este împărțită în două discipline mari de studiu (microeconomie și macroeconomie), nu este neapărat legată de finanțe, ci poate evalua și acțiuni cu scopuri alternative, precum - practicarea șahului în timpul liber sau alte activități.

Mai mult decât atât, economia nu este strict legată de maximizarea indicatorilor de rezultat (precum profiturile sau veniturile), deși au existat astfel de opinii care au denaturat percepția generală asupra acestei discipline de studiul, ci analizează măsura în care acțiunile au fost exercitate într-o manieră eficientă sau nu. Din acest motiv, percepția că economia vizează maximizarea rezultatelor este eronată. Chiar dacă ar viza acest obiectiv, nu putem spune că maximizarea unor indicatori importanți pentru disciplina economică, precum veniturile sau profiturile, generează efecte pozitive pe scară largă. Este cât se poate de clar că atunci când există beneficiari, există și perdanți, iar orientarea științei economice către maximizarea rezultatelor nu poate avea succes în cazul în care este generatoare de alte dezechilibre. Fără doar și poate, economia, în urma analizării acțiunilor exercitate în vederea atingerii unui anumit scop, trebuie să analizeze beneficiile și costurile, dar și să propună noi abordări sau ajustări la nivelul acțiunii respective, care să favorizeze îmbunătățirea eficienței acționale.

Bazele științei economice au fost clădite pe baza principiului conform căruia toți indivizii acționează rațional, situație exprimată prin conceptul "homo-oeconomicus", care în numeroase cazuri a fost criticat. În cazul în care criticile sunt fondate, putem asista la un eșec al economiei ca știință în abordarea problemelor reale, ceea ce motivează suplimentar examinarea aplicabilității acestui principiu. Acest lucru ar însemna că majoritatea evaluărilor economice au pornit de la premise greșite, iar măsurile propuse (care de asemenea, au fost fundamentate eronat) pentru abordarea provocărilor globale au luat în calcul că indivizii vor răspunde rațional, însă în cazul neaplicării generale a principiului raționalității umane, măsurile nu au avut efectul scontat.

Susținerea "homo-oeconomicus" sau opoziția față de acest concept este însă sensibilă, iar mai întâi de toate trebuie evaluate argumentele susținătorilor săi. În mare măsură, susținătorii "homo-oeconomicus" afirmă că acțiunile umane sunt mereu raționale, indiferent dacă acestea ating obiectivele prestabilite sau nu, întrucât exercitarea oricărei acțiuni implică dorința de a atinge un scop anume. Conform acestei viziuni, nu putem spune că un individ este irațional dacă în momentul în care a decis să întreprindă o acțiune a existat un proces logic, chiar dacă acesta este departe de accepțiunea generală, preferată de mase. Economistul Vilfredo Pareto consideră că acțiunile care conduc la atingerea unui rezultat, diferit față de cel așteptat sunt non-logice, nu iraționale. De asemenea, Ludwig von Mises sprijină accepțiunea conform căreia toate acțiunile sunt raționale, indiferent dacă acestea sunt defectuoase sau nu, întrucât acțiunea este un rezultat al fundamentării acesteia printr-un proces logic. De fapt, majoritatea susținătorilor "homo-oeconomicus" sprijină analiza raționalității în termeni praxiologici, care pledează pentru limitarea evaluării raționalității economice doar la măsura în care acțiunea umană s-a bazat pe o judecată proprie, conștientă.

Un opozant al "homo-oeconomicus" este Richard Thaler, unul dintre pionierii economiei comportamentale, care a criticat acest concept ca urmare a alterării deciziilor acționale / judecatei de către stimuli și emoții, acestea având capacitatea de a modifica cursul acțiunii umane. Fără doar și poate, susținătorii "homo-oeconomicus" nu vor considera relevantă ipoteza lui Thaler și vor apela la noțiuni praxiologice pentru a o combate. Dar problema pe care o văd mai presantă este că știința economică a fost fundamentată în funcție de o serie de teorii nesigure, cum ar fi aceasta. Praxiologia stabilește o limită maximă, care nu ar trebui depășită atunci când analizăm raționalitatea umană, însă nu stabilește și o limită inferioară. Din acest punct de vedere, putem spune că tot ceea ce există și este uman ar putea fi analizat în termeni praxiologici, însă praxiologia ar trebui să aibă și o limită conceptuală inferioară, astfel încât să facă distincție între judecățiile afectate de stimuli și emoții, care conduc la exercitarea unei acțiuni diferite față de cea recomandată de propria judecată și acele obiective care sunt în linie cu acțiunea exercitată.

De fapt, indivizii nu sunt mereu raționali, iar situația prezentată mai sus evidențiază excepția care combate aplicarea generală a principiului raționalității umane. În plus, indivizii se angajează în acțiuni și ca urmare a sentimentelor de simpatie pe care le manifestă față de alte persoane, ceea ce combate ipoteza conform căreia indivizii acționează doar în interes propriu și nu este în linie cu "homo-oeconomicus", acest aspect fiind susținut de economistul Amartya Sen. În urma evaluării argumentelor prezentat, este clar că trăim într-o lume în care impactul emoțiilor și stimulilor este mult mai mare, o lume în care deciziile bazate pe judecățile individuale pot fi ușor inversate prin media, respectiv într-o lume în care ipoteza conform căreia indivizii nu sunt mereu raționali are câștig de cauză.