Câștigul salarial - încotro? 

Nivelul salarial reprezintă un indicator important al dezvoltării și, fără doar și poate, a constituit una dintre cele mai mari provocări ale României de-a lungul anilor. Problematica salariilor nu poate fi analizată însă cu ușurință. În primul rând, salariile nu pot fi majorate nejustificat, acestea trebuind a fi aliniate cu productivitatea muncii, pentru a nu creea presiuni suplimentare asupra mediului de afaceri sau chiar la nivel macroeconomic ca urmare a impactului creșterii salariilor asupra majorării prețurilor.

Cu toate acestea, diferențele sociale dintre România și celelalte state membre ale UE pledează pentru recuperarea decalajului salarial. Mai mult decât atât, componentele PIB-ului trebuie privite și din perspectiva metodei veniturilor pentru a surprinde contribuția remunerației salariaților la formarea acestuia. Dacă aruncăm o privire la datele Eurostat privind formarea PIB, observăm că șocul economic și financiar din 2009 a avut un puternic impact asupra scăderii contribuției compensației salariaților la formarea PIB, valoarea indicatorului ajungând de la 34,2% din PIB în anul 2009 la 31,8% din PIB în anul 2013, în condițiile în care contribuția excedentului brut de exploatare a fost mult mai stabilă. Conform Eurostat, în anul 2019, excedentul brut de exploatare a reprezentat 52,3% din PIB, în timp ce compensația muncii s-a situat la 38,2% din PIB. Trebuie remarcat însă faptul că, la nivelul UE-27, remunerația salariaților contribuie la formarea PIB într‑o proporție de 47,6% din PIB, aceasta fiind mai mare decât cea a excedentului brut de exploatare (40,6% din PIB).

Ceea ce vreau să evidențiez constă în necesitatea promovării unei creșteri economice echilibrate din punct de vedere al contribuției veniturilor la realizarea acesteia. Un dezechilibru ridicat între componentele PIB-ului, calculat după metoda veniturilor, afectează și situația socială, generând inegalități ridicate între venituri și producând presiuni asupra majorării ratei populației expuse riscului de sărăcie. Însă, la nivelul României, situația trebuie privită dintr-o perspectivă mult mai granulară. Rata populației expusă riscului de sărăcie nu a înregistrat progrese semnificative de-a lungul anilor, aceasta ajungând de la 23,6% în 2008 la 23,5% în 2018. Este vorba de 10 ani în care s-a resimțit doar o îmbunătățire ușor marginală cu 0,1 puncte procentuale și ca urmare a modernizării regionale modeste a unor regiuni de dezvoltare ale României, ceea ce a determinat menținerea României printre ultimele state membre ale UE din acest punct de vedere (Figura 1). 

Deși am dori ca viitorul apropiat să arate altfel, până în momentul în care autoritățile regionale și locale vor sprijini polii de dezvoltare existenți la nivel regional sau noile idei de instituire a acestora, care să externalizeze efectele lor pozitive asupra bunăstării economice și sociale pe arii geografice mult mai extinse, progresele acestui indicator vor fi limitate. Acest aspect este dovedit și de discrepanțele mari regionale existente la nivelul acestui indicator, singura regiune care poate concura cu marile regiuni europene dezvoltate fiind București-Ilfov, care a înregistrat o rată a populației expuse riscului de sărăcie de 4,1% în 2018. La pol opus însă se află regiuni precum Nord-Est (35,6%), Sud-Vest Oltenia (34,3%) sau Sud-Est (31,2%), ceea ce se poate observa și în Figura 2. 

Toate aceste aspecte susțin creșterea salariului minim, însă aceasta trebuie parametrizată printr-un mecanism obiectiv de stabilire a acestuia, care să nu împovărească semnificativ mediul de afaceri și să țină cont, atât de productivitatea muncii și rata inflației, dar și de diferențele regionale. Menționez discrepanțele regionale, deoarece, în lipsa reformelor structurale care vin în sprijinul reducerii acestora prin dezvoltarea celor în curs de recuperare, salariul minim poate exercita și efecte negative asupra companiilor care își desfășoară activitatea în cadrul regiunilor defavorizate. Nu trebuie ignorat însă comportamentul etic al firmelor, care în multe cazuri este în detrimentul lucrătorilor și restrânge creativitatea sau inițiativa acestora prin exploatare sau îngrădire a drepturilor. Într-adevăr, ați intuit bine. Unde sunt sindicatele în acest moment? Fără doar și poate este nevoie de o reformă generală la nivelul sindicatelor pentru reprezentarea mai puternică a drepturilor lucrătorilor.

În astfel de condiții, precum cele privind dezechilibrele înregistrate la nivelul componentelor PIB muncă și capital, situația socială nefavorabilă precum și instituțiile existente pe piața muncii de slabă calitate, analiza economică trebuie să intregreze în cadrul unui mecanism de stabilire a salariului minim și o componentă care să permită flexibilitatea acestuia. "Penalizarea" unei creșteri a salariului minim, mai mare decât cea a productivității muncii devine ilegitimă, mai ales în contextul unui gap destul de ridicat față de nucleul dur al Uniunii Europene și în cel al unei creșteri a salariului mediu net real la nivel național (o creștere a salariului mediu net mai mare decât rata inflației), ceea ce reflectă și o majorare a puterii de cumpărare a banilor. În ultimii ani, INS a raportat o creștere a puterii de cumpărare a banilor în România, conform datelor raportate pentru luna decembrie a anului 2019, în care salariile reale au crescut cu 8,6% față de aceeași lună din anul anterior. Firește, toate aceste statistici nu sunt 100% relevante din moment ce facem referire la medie, iar formularea unor concluzii bazate pe indicatorii statistici calculați în funcție de aceasta ne poate face să tragem pripite și eronate. În primul rând trebuie să reținem faptul că remunerația salarială acordată la nivelul sectoarelor economice este extrem de eterogenă, ceea ce se observă și în Figura 3, iar inegalitatea dintre venituri înregistrează cele mai ridicate valori din Uniunea Europeană. Acesta este și motivul pentru care, există posibilitatea ca o mare parte dintre cetățeni să nu se regăsească în această raportare, mai ales în contextul în care modificarea procentuală a salariilor a fost mai redusă decât cea a inflației.